Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit marți, 9 Martie 2021, vizita Ambasadorului Statului Israel în România, Excelența Sa, David Saranga.

Vizita ambasadorului Israelului în România la Consiliul Județean Cluj

În cadrul întâlnirii, oficialul străin a împărtășit din experiența Israelului în ceea ce privește gestionarea crizei sanitare provocate de COVID-19, menționând că statul evreu are o campanie de vaccinare eficientă care a dus la scăderea numărului de persoane infectate precum și la deschiderea pieței și a societății.

Pe parcursului vizitei, Excelenței Sale i-au fost prezentate unele dintre cele mai importante proiecte din domeniul sanitar aflate în derulare la nivelul forului administrativ județean, respectiv Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul Integrat de Transplant. În acest sens, domnul Vákár a punctat stadiile în care se află fiecare dintre aceste proiecte și sursele de finanțare, accentuând importanța lor pentru județ și întreaga țară.

În contextul în care Clujul a devenit un hub al serviciilor medicale, deservind pacienți care provin atât din Transilvania, cât și din zona extracarpatică, s-a discutat și despre edificarea Spitalului Regional de Urgență de la Cluj, unitate medicală ce va deservi regiunea de nord-vest a țării și va dispune de o tehnologie avansată, urmând a fi asigurate servicii medicale la cele mai înalte standarde.

Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj: Această vizită nu poate decât să ne bucure, fiind o dovadă în plus a faptului că județul nostru reprezintă un punct de interes extrem de important pentru partenerii străini și potențialii investitori. Îmi doresc ca discuțiile noastre să aibă finalitatea dorită de ambele părți și să se concretizeze în proiecte sustenabile și reciproc avantajoase.

Oficialul israelian a manifestat un interes deosebit în ceea ce priveşte efectele pandemiei asupra economiei județului, stadiul procesului de vaccinare și investițiile din domeniul medico-sanitar.

În final, reprezentanţii celor două părţi au decis să analizeze împreună ideea derulării în perspectivă a unor proiecte de interes comun, în special în domeniul tehnologiei și cel cultural.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *