În perioada 22-28 Martie 2021, 32 de studenți și 18 profesori din șase țări participă online în cadrul Programului Intensiv „Promoting Social Inclusion in a Complex World (PROS)”.

Pe parcursul acestei săptămâni, profesori de la șase universități europene ghidează studenții să înțeleagă mai bine numeroasele dimensiuni ale excluziunii sociale. Totodată, aceștia facilitează dezvoltarea competențelor studenților participanți de a lucra cu persoane provenind din medii marginalizate.

Acest program face parte din Parteneriatul Strategic Erasmus+ Promoting social inclusion skills in a post-truth world: A gamified online platform and curriculum (PROMIS), acesta aducând împreună următorii parteneri: Universitatea Babeș-Bolyai (coordonator), Universitatea din Bologna (Italia), Universitatea din Bordeaux (Franța), Universitatea Cardinal Stefan Wyszyński din Varșovia (Polonia), Universitatea Tehnologică din Kaunas (Lituania), Universitatea din Utrecht (Olanda) și eLearning & Software (România).

Directorul proiectului este Oana Negru-Subțirică (Universitatea Babeș-Bolyai, Departamentul de Psihologie).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *