Consiliul Județean Cluj a achiziționat un nou echipament medical ultraperformant pentru Spitalul Orășenesc Huedin.

Un nou echipament ultramodern a fost achiziționat de Consiliul Județean Cluj pentru Spitalul Orășenesc Huedin

Sistemul de chirurgie laparoscopică 4K cu dispozitiv de sigilare vasculară care va intra în dotarea Blocului Operator al unității sanitare are o valoare de 499.800 de lei iar resursele financiare au fost alocate din bugetul propriu al forului administrativ județean.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Am decis să cumpărăm acest echipament medical de ultimă generație pentru ca, în cazul unor urgențe ce necesită intervenția de îndată a medicilor, pacienții să poată beneficia de servicii chirurgicale optime în cadrul Spitalului din Huedin, fără a fi necesară deplasarea la Cluj. Nu ne vom opri aici, vom continua programul de investiții în aparatură medicală ultraperformantă de care să beneficieze atât spitalele din Cluj-Napoca, cât și cele din județ.

Necesitatea acestei investiții este justificată de faptul că vechiul sistem pentru chirurgie laparoscopică a fost utilizat o lungă perioadă de timp, ajungând să fie depășit din punct de vedere tehnic și moral. Echipamentul recent achiziționat va permite efectuarea multiplelor intervenții chirurgicale minim invazive și va contribui la realizarea unui act medical mai sigur și mai rapid, cu numeroase beneficii atât pentru pacienți cât și pentru cadrele medicale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *