Copiii cu probleme de anxietate și depresie pot beneficia în mod gratuit de un program online de psihoterapie oferit de Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, program coordonat de profesor universitar Anca Dobrean.

Programul oferă psihoterapie cognitiv-comportamentală pentru copiii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani care au problemele de anxietate și / sau depresie și se desfășoară online, în cadrul unei platforme securizate.

Problemele de anxietate și depresie sunt frecvent întâlnite în rândul copiilor și adolescenților, iar adesea ele rămân netratate fiind ulterior asociate cu o serie de consecințe negative pentru elevi, familie, școală. Cel mai adesea grijile exagerate, lipsa încrederii în sine, perfecționismul, tendința de catastrofare, acuzele somatice, schimbările programului alimentar sau de somn, tristețea exagerată, iritabilitatea pot fi semne care indică prezența unor probleme emoționale care pot fi tratate de specialiști în sănătate mentală, afirmă coordonatorul proiectului, Anca Dobrean.

După obținerea acordului parental, copiii vor fi evaluați pe baza unui chestionar privind emoțiile și comportamentele lor în ultimele 6 luni, apoi vor fi invitați, împreună cu părinții, la un interviu telefonic. În urma evaluării, copiii care au probleme emoționale vor beneficia gratuit de o intervenţie psihologică inovativă, derulat online, pentru tratarea acestor probleme.

Pentru a accesa programul de intervenție, părinții interesați pot accesa linkul http://bit.ly/SREBTonADP sau pot trimite un e-mail la adresa emad.rebt@gmail.com.

Proiectul (PN-III-P4-ID-PCE-2016-0861) coordonat de Anca Dobrean a fost dezvoltat de o echipă de psihologi clinicieni, psihoterapeuți și ingineri din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie al UBB și Universitatea din Linkoping, Suedia, cu sprijinul Ministerului Cercetării și Inovării, CNCS – UEFISCDI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *