Joi, 17 Ianuarie 2019, începând cu ora 17:00, Şcoala Populară de Arte Tudor Jarda din Cluj-Napoca, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj îi invită pe iubitorii artelor plastice şi ai muzicii clasice la un spectacol artistic, însoţit de expoziţia de pictură şi grafică, Invernală, ce va avea loc la Galeria Arte.

Evenimentul este prilejuit de inaugurarea galeriei după renovarea şi modernizarea sa, ambele de dată recentă. Referitor la conţinutul expoziţiei, aceasta cuprinde lucrări având ca tematică iarna, realizate de cursanţii şi experţii claselor de pictură şi grafică ai Școlii, iar spectacolul artistic mai multe momente susţinute de către cursanţii claselor de vioară şi chitară clasică.

În luna decembrie a anului 2018 Şcoala Populară de Arte a realizat, cu ajutorul fondurilor primite de la Consiliul Județean, modernizarea și reabilitarea interioară a galeriei, aceasta fiind adusă la nivelul exigențelor unei săli expoziționale a anului 2019. În acest context s-au executat, printre altele, lucrări de înlocuire a instalației electrice vechi, a fost montat un sistem modern de aerisire, s-au executat zugrăveli etc. Anterior, exteriorul clădirii a fost reabilitat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în vara anului 2018.

Mă bucură faptul că, după ce am reușit să asigurăm acestei veritabile “fabrici de cultură“ clujene un sediu ultramodern, cel mai mare și mai bine dotat din țară, reușim să aducem la același standard, extrem de ridicat, și celelalte imobile în care prestigiosul așezământ cultural își desfășoară activitatea. Felicitări echipei manageriale a Școlii, mult succes cursanților, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Galeria Arte a fost inaugurată pe 28 noiembrie 2008, în cadrul unui ciclu de evenimente organizate la aniversarea a 90 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, iar manifestările s-au prelungit pe durata mai multor zile.

Inaugurând această galerie, Consiliul Judeţean Cluj, prin Şcoala de Arte Tudor Jarda, a răspuns unei necesităţi culturale stringente a oraşului, în contextul desfiinţării, prin retrocedare, a celor mai multe galerii din centrul municipiului Cluj-Napoca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *