Unitățile de învățământ special aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj au finalizat în bune condiții lucrările necesare pentru a asigura, odată cu începerea noului an educațional, condițiile optime derulării procesului instructiv-educativ și de recuperare, precum și a celorlalte activități specifice.

Mă bucur să pot anunța faptul că școlile speciale de sub autoritatea noastră sunt pe deplin pregătite să-și deschidă porțile și să-i primească așa cum se cuvine pe toți elevii și preșcolarii. Copiii vor avea parte și în acest an de cele mai bune condiții de studiu, adaptate nevoilor și cerințelor fiecăruia, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Se impune a fi precizat, în acest context, faptul că toate unitățile de învățământ special de sub autoritatea forului administrativ județean beneficiază de autorizație de funcționare.

În ceea ce privește lucrările derulate în vederea asigurării condițiilor optime de școlarizare, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă a efectuat pe parcursul verii lucrări de igienizare și reparații curente necesare pentru cei peste 150 de elevi cu dizabilitate intelectuală și elevi cu tulburări din spectrul autist ce beneficiază de serviciile educaționale și terapeutice ale școlii. Totodată, Consiliul Județean a achiziționat, prin intermediul programului destinat dezvoltării infrastructurii locale, mobilierul pentru 10 săli de clasă.

La Școala Gimnazială Specială Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă / Integrată au fost igienizate clasele, grupurile sanitare și casa scării, realizându-se dezinsecţia în toate spațiile interne şi deratizarea, în exterior. De asemenea, alte operațiuni au fost cele de efectuare a verificărilor periodice la microbuzele școlare și a reparațiilor aferente, urmând ca unitatea să beneficieze în noul an educațional inclusiv de mobilier școlar nou pentru clasele primare şi de două panouri de baschet pentru curtea școlii.

În ceea ce privește Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz Kozmutza Flora , și aici au fost realizate, în vacanța de vară, o serie de lucrări de reparații. Au fost, astfel, schimbate gresia, faianța și obiectele sanitare din toalete și hol, s-au zugrăvit și igienizat sălile de clasă și au fost efectuate reparații atât la nivelul acoperișului, cât și în ceea ce privește centrala termică. În acest context, instituția de învățământ special este pe deplin pregătită să primească cei aproximativ 120 de elevi.

Pe lângă activitățile de igienizare și zugrăvire, Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca a înlocuit tâmplăria din lemn cu uși și geamuri termopan, a montat placaje de faianță în școală și grădiniță, precum și gresie pe hol și în magaziile din grădiniță și a demarat lucrările de reparații necesare. Totodată, au fost înlocuite jgheaburile și burlanele de scurgere de la clădirea liceului și s-a renovat atât magazia pentru alimente, cât și beciul din grădiniță și magazie.

În ceea ce privește Școala Profesională Specială Samus, au fost efectuate reparații curente și zugrăveli la bucătărie, cantină și dușurile din internat. Totodată, au fost realizate lucrări de reparații și automatizări la poarta de acces în unitate iar elevii care au efectuat stagii de practică în meseria de zugrav au amenajat și igienizat patru săli-atelier. Igienizări și reparații s-au făcut și în camerele din internat și din școală, acolo unde situația a impus acest lucru. În anul educațional 2018-2019 unitatea școlară va funcționa cu 37 de clase de învățământ special gimnazial și profesional, având circa 380 de elevi, dintre care trei grupe A Doua Șansă.

Grădinița Specială a derulat operațiunile specifice începutului de an școlar – igienizări și deratizări, pentru cei 40 de preșcolari cu cerințe educative speciale înscriși în prezent și repartizați pe cinci grupe de nivel. Instituția de învățământ special face înscrieri pe tot parcursul anului școlar, în funcție de recomandările medicilor specialiști și solicitările părinților.

Școala Gimnazială Specială Transilvania Baciu a realizat, pentru asigurarea condițiilor optime la debutul anului școlar în care sunt înscriși 49 de elevi, o serie de lucrări de reparații ale pereților, precum și de igienizare și zugrăvire a spațiilor interioare din sălile de clasă, coridoare și alte zone în care se desfășoară activități.

În cadrul Liceului Tehnologic Special Dej, lucrările prilejuite de începerea noului an școlar au vizat amenajarea locului de joacă pentru elevi, în curtea interioară a liceului, acesta venind în sprijinul activităților recreative pe care profesorii le desfășoară cu cei circa 140 de elevi.

Alături de lucrările de igienizare a sălilor de clasă și cele de reparare a mobilierului școlar, Școala Gimnazială Specială Huedin, unde sunt înscriși 60 de elevi cu cerințe educative speciale, s-a pregătit pentru anotimpul rece și a aprovizionat unitatea cu material lemnos necesar încălzirii spațiilor destinate învățământului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *