Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș S.A. anunță faptul că vineri, 25 septembrie 2020, începe furnizarea apei potabile în localitatea Pădureni, din comuna Chinteni. Lucrările deja recepționate fac parte din contractul Alimentarea cu apă în satul Pădureni, comuna Chinteni, județul Cluj.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Mă bucură faptul că le putem da locuitorilor din satul Pădureni o astfel de veste bună și îi asigurăm că apa de care vor beneficia începând de astăzi va fi de cea mai bună calitate.

Investiția a constat în realizarea a 15,4 kilometri de rețea de alimentare cu apă, 137 de branșamente, două stații de pompare și un rezervor suprateran de înmagazinare a apei din oțel galvanizat cu volumul de 100 metri cubi.

Valoarea finală a lucrărilor executate este de 3.613.519,04 lei cu TVA inclus, iar finanțarea a fost asigurată din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare, constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *