Joi, 1 Aprilie 2021, a fost semnat, în prezența președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe și a vicepreședintelui Marius Mînzat, a conducerii Companiei de Apă Someș și a primarilor comunelor beneficiare, contractul de lucrări ce prevede Extinderea alimentării cu apă în UAT Cășeiu, Chiuiești și Cuzdrioara și rețele de canalizare în Cuzdrioara, Sic și SEAU Sic.

Șase noi localități clujene vor beneficia de apă potabilă în sistem centralizat

Această nouă investiție derulată de Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș este parte componentă a proiectului european în valoare de 355,6 milioane de euro finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Acesta este cel de-al 19-lea contract de lucrări adjudecat, din totalul celor 34 care compun mega-programul de investiții din fonduri europene. În urma implementării acestuia cetățenii din nord-estul județului vor beneficia de apă potabilă furnizată în sistem centralizat, lucru care ne apropie tot mai mult de obiectivul asumat, respectiv racordarea în totalitate a clujenilor la rețeaua de apă.

Contractul prevede realizarea unor noi rețele de alimentare cu apă în șase sate din patru comune clujene, respectiv Sălătruc și Guga din comuna Cășeiu, Chiuiești, Strâmbu și Măgoaja din comuna Chiuiești și localitatea Cuzdrioara din comuna cu același nume. De asemenea, investiția prevede și înființarea rețelelor de canalizare în localitățile Cuzdrioara și Sic, în ultima urmând a fi construită și o stație modernă de epurare a apelor uzate.

În total, în cadrul contractului se vor construi aducțiuni și rețele noi de distribuție a apei potabile în lungime de circa 46 de kilometri, cu șase stații de pompare și 460 de branșamente la imobile. În ce privește rețelele de canalizare, acestea se vor întinde pe circa 48 de kilometri, cu opt stații de pompare a apei uzate și aproximativ 2.200 de racorduri.

Noile rețele edilitare vor fi dotate cu un sistem inovator SCADA care permite supraveghere automată, de la distanță, a parametrilor de funcționare, astfel încât apa furnizată să fie una de cea mai bună calitate, cu un regim continuu.

Contractul de lucrări are o valoare de 64.744.298 de lei fără TVA, cu o durată de execuție de maximum 21 de luni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *