Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a semnat certificatele de urbanism necesare în vederea demarării procedurii de reactualizare a Planurilor Urbaniste Generale (PUG) și a Regulamentelor locale de urbanism (RLU) pentru un număr de șapte comune clujene: Cîțcău, Jichișu de Jos, Mociu, Moldovenești, Sânmărtin, Suatu și Vad.

Necesitatea aducerii la zi a acestor documentații de urbanism care vizează intravilanul și extravilanul a nu mai puțin de 41 de sate, cu o suprafață totală de 495 de kilometri pătrați și în care locuiesc peste 15.000 de clujeni este determinată de apropierea termenului legal de expirare al acestora, cu consecințele negative decurgând din această situație.

Importanța acestor documente e dată de caracterul lor strategic în ceea ce privește dezvoltarea ulterioară a comunelor. Dincolo de nevoia corelării lor cu realitățile anului 2018 și cu ceea ce se preconizează a se realiza în anii care vin, intenția noastră este și de a asigura o viziune coerentă și unitară privind dezvoltarea economico-socială a întregului județ, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Importanța actualizării conținutului planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism este justificată de necesitatea existenței unei politici integratoare la nivelul unităților administrativ-teritoriale, prin care să fie corelat cadrul general de desfășurare a acțiunilor sociale și economice cu obiectivele de interes județean sau național.

Astfel, noile documentații urbanistice care vor intra în vigoare în cursul acestui an vor sta la baza demarării viitoarelor strategii de dezvoltare locală, respectiv a realizării unor obiective legate de amenajarea și modernizarea drumurilor, dezvoltarea rețelelor de apă, canalizare, energie electrică, telecomunicații și gaze naturale, construirea de noi obiective de utilitate publică…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *