Prima etapă din cadrul proiectului de extindere cu 30 de hectare a Parcului Etnografic Romulus Vuia din Hoia s-a încheiat în acest sfărșit de săptămână. A fost, astfel, amenajată peisagistic pajiștea de est, prin plantarea primilor 58 de copaci din speciile carpen, brad și pin.

S-a încheiat prima etapă din proiectul de extindere a Parcului Etnografic din Hoia

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Am finalizat o primă etapă a acestui ambițios proiect ce vizează creșterea calității vieții clujenilor. Urmează să amenajăm, cât de curând, și pârtia de săniuș. Intenția noastră este ca, urmare a facilităților pe care le creăm în zonă, Pădurea Parc Hoia să devină locul ideal de relaxare și petrecere a timpului liber pentru un număr cât mai mare de clujeni.

Atât coniferele cât și foioasele plantate au o vârstă de circa 15-20 de ani și sunt aclimatizate acestei zone. Pe lângă rolul estetic și anti-erozional, bariera vegetală creată prin plantarea acestor copaci are rolul de a integra construcțiile și exponatele din cadrul muzeului într-un ambient montan, specific arhitecturii din zona înaltă.

În total, în cadrul proiectului vor fi plantați nu mai puțin de 1.200 de arbori. Aceștia au rolul de a delimita zona de agrement de parcul industrial din vecinătate, creându-se, în acest fel, și o barieră vizuală înspre arealul urbanizat.

În perioada imediat următoare, pe același amplasament va fi amenajată și o pârtie de săniuș unde clujenii vor putea să facă mișcare și să petreacă timp liber de calitate, împreună cu familiile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *