România şi-a apărat cu succes la Cluj titlul mondial pe naţiuni la Campionatul Mondial de Karate Fudokan.

Sportivii României au urcat de 115 ori pe podiumul din Sala Polivalentă din Cluj, care a găzduit, între 3 şi 5 Noiembrie 2017, a 7-a ediţie a Campionatului Mondial de Karate Fudokan, competiţie la care au participat un număr record de două mii de sportivi reprezentând 45 de ţări.

Din cele 115 medalii obţinute de România la toate categoriile de vârstă (cadeţi, juniori, tineret, seniori şi veterani), 42 au fost de aur, 30 de argint şi 34 de bronz. De alte nouă ori, karateka români au ocupat locul patru.

Pe locul doi în clasamentul medaliilor pe naţiuni s-a clasat Germania (41 de medalii – 25 de aur, cinci de argint şi zece de bronz), urmată de Polonia (41 de medalii – opt de aur, zece de argint şi 17 de bronz). Delegaţia Federaţiei Ruse s-a clasat pe patru (27 de medalii – șase de aur, zece de argint, 11 de bronz), iar echipa Serbiei a ocupat locul șase (20 de medalii – trei de aur, șase de argint şi opt de bronz). Belarus (11 medalii – șase de aur), SUA (zece medalii – șase de aur), Italia (opt medalii) şi Cehia (șapte medalii) au completat topul naţiunilor la Campionatului Mondial de Karate Fudokan de la Cluj.

Şi competiţia rezervată copiiilor, World Children’s Cup Cluj, a fost dominată de micii karateka români. Delegaţia ţării gazdă a ocupat şi în acest clasament locul întâi, cu nu mai puţin de 131 de medalii (34 de aur, 34 de argint şi 34 de bronz), urmată de Serbia (18 medalii) şi Belarus (șapte medalii).

Campionatul Mondial de Karate Fudokan a fost organizat la Cluj de Federația Română de Karate Tradițional în colaborare cu Asociația Județeană de Karate Tradițional Cluj, Asociaţia Clubul Sportiv Fortuna Cluj, Hampton by Hilton Cluj-Napoca, cu sprijinul Primăriei şi Consiliul Local Cluj-Napoca şi al Consiliului Judeţean Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *