Patru studenți ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au participat, în perioada 10-14 Mai 2019, la cea de-a XIV-a ediție a Olimpiadei Naționale a Economiștilor în Formare, desfășurată la Predeal și Arad.

Universitatea Babeș-Bolyai a fost reprezentată de Ștefania Baluță (specializarea Finanțe și Bănci), Ioana Dan (specializarea Marketing), Corina Dorobanțu (specializarea Economia comerțului, turismului și serviciilor) și Paula Ibănescu (specializarea Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii).

În urma participării la faza națională, studenții Universității Babeș-Bolyai au obținut trei premii: Premiul Special: Paula Ibănescu, pentru lucrarea Impactul imaginii urbane asupra identificării si loialității locuitorilor în raport cu orașul de reședință. Studiu de caz: municipiul Cluj-Napoca (coordonator: Ovidiu I. Moisescu), Premiul pentru Complexitate: Ștefania Baluță, pentru lucrarea Grupurile bancare transfrontaliere din Europa: stabilitatea financiară și riscul individual (coordonator: Simona Nistor), precum și Premiul pentru Originalitate: Ioana Dan, pentru lucrarea Influența materialismului și narcisismului asupra comportamentul de distribuire a informațiilor online în rândul generațiilor Y și Z (coordonator: Ovidiu I. Moisescu).

La faza națională au fost înscrise în competiție peste 80 de lucrări elaborate de studenți ai programelor de studii de licență și masterat ale facultăților cu profil economic de la universități din întreaga țară.

Rezultatele obținute de studenții universității clujene confirmă poziția UBB de lider al sectorului educațional universitar din România în ramura Științelor Economice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *