Joi, 7 Decembrie 2017, începând cu ora 19:00, la sala Studio a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca va avea loc evenimentul intitulat Pianul, viața mea dedicat memoriei ilustrei profesoare Nina Panieva Sebesi, discipolă a unor mari maeștri precum E. Gurevici, A. L. Ioheles și, mai cu seamă, a miticului profesor Heinrich G. Neuhaus, la Conservatorul P. I. Ceaikovski din Moscova, unde ea și-a desăvârșit studiile pianistice.

Pianul, viața mea

Programul acestei seri muzicale va cuprinde, în prima parte, proiecția unui film-portret dedicat Ninei Panieva Sebesi, realizat de Xantus Gábor iar, în partea a doua, un recital susținut de câțiva dintre cei care au avut șansa să îi fie discipoli la clasa pe care a condus-o, timp de 25 ani, cu dăruire și modestie, dar și cu o extremă exigență și conștiință a valorii științei și artei pianistice pe care a primit-o și pe care s-a străduit să o transmită mai departe.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul de Cercetare și Creație Artistică INTERART al acestei instituții și cu Uniunea Armenilor din România – Sucursala Cluj și se află sub înaltul patronaj al Excelenței Sale Doomnul Hamlet Gasparian, Ambasadorul Republicii Armenia în România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *