Joi, 5 Octombrie 2017, începând cu ora 17:00, Teatrul Naţional Lucian Blaga din Cluj-Napoca te invită la Studioul Euphorion unde va avea loc spectacolul intitulat OST (Organic Sound Twist).

OST (Organic Sound Twist)

Concept, coregrafie, interpretare, ilustrație muzicală, text și sudoare: Andrea Gavriliu. Scenografia: Alexandru Petre.

Acesta este primul meu solo și este dedicat muzicii. Prin muzică am reușit întotdeaua să accesez anumite senzații, să deblochez amintiri și să-mi stimulez imaginația. Mă simt foarte norocoasă pentru faptul că am o meserie în legătură atât de strânsă cu muzica! Sunt culturi în care nici nu există cuvinte separate pentru muzică și dans. Aceasta este doar una din informațiile pe care le-am aflat din cărțile și documentarele care m-au inspirat pentru acest spectacol.

E Organic Sound Twist pentru că fiecare sunet pe care l-am colectat în universul sonor al spectacolului mă lucrează dinăuntru în afară și ajut publicul s-o vizualizeze.

Muzica mă ajută să-mi amintesc de un trecut care nu a avut loc. Mă face să-mi imaginez un viitor ce va deveni un trecut neîmplinit. Dar asta nu mă întristează. Pentru că atunci când o reascult, mă păcălește cum că s-a întâmplat. Și chiar s-a întâmplat. Și a sunat bine de tot în corpul meu!

Durata spectacolului: o oră și jumătate.

Recomandare de vârstă: 12+.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top