Marți, 16 Ianuarie 2018, începând cu ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga din Cluj-Napoca va avea loc lansarea revistei Opera Story Magazine.

Opera Story Magazine

Opera Story Magazine este singura revistă din România dedicată operei.

Gândită ca o punte solidă de legătură între instituţia considerată a fi Templul Culturii Transilvane şi marele public, proiectul în sine reprezintă rodul unui excelent parteneriat încheiat, pentru prima dată după un secol, între Opera Naţională Română din Cluj-Napoca şi cel mai înalt for de cultură al ţării, Academia Română, prin vocea Institutului de Istorie George Bariţiu, remarcat şi el, de fiecare dată, graţie unei prestigioase activităţi în oraşul de pe Someş.

Ideea unei astfel de publicaţii, care să fie oferită cititorilor trimestrial şi care să pună mai bine în lumină activitatea acestui veritabil for de cultură şi de unitate a naţiunii, s-a conturat acum aproape o sută de ani. Atunci, unul din Patriarhii Operei Române din Cluj, baritonul de talie mondială Dimitrie Popovici Bayreuth, a subliniat importanţa unei reviste din care oricine să poată extrage informaţii de primă mână despre diverse paliere ale activităţii Operei: viaţa şi activitatea marilor artişti lirici, programul de stagiune de la toate operele din ţară, critica de spectacole, promovarea tinerelor talente, maeştrii din spatele scenei care pregătesc, în detaliu, fiecare reprezentaţie… Acest nobil deziderat se materializează însă abia acum, într-un moment simbolic pentru existenţa poporului român: intrarea în sărbătoarea Centenarului Marii Uniri.

Într-un asemenea context de efervescenţă naţională, Opera Story Magazine îşi propune să aducă oamenii şi mai aproape de instituţia operei nu doar din Cluj, ci şi din întreaga ţară, oferindu-le într-un limbaj accesibil: interviuri cu Stelele Scenei, crâmpeie de istorie memorabilă, critică de spectacol, storytelling-uri, parodii culturale, prezentări de carte… Visul unui mare artist liric al scenei, din vremurile de altădată, se împlineşte, aşadar, după mult timp de aşteptare. Publicul din România, iubitor de operă, are acum ocazia de a cunoaşte mai bine şi mai de aproape, viaţa fascinantă de pe scenă, acolo unde actul de cultură se desfăşoară după cele mai înalte criterii de profesionalism. El nu face decât să evidenţieze bogăţia de talente cu care a fost înzestrat acest popor sortit să scrie, să cânte și să creeze, tocmai în acest interval de timp, încă o pagină importantă din frumoasa sa istorie.

Un proiect Clubul Pro Opera Transilvană și Opera Națională Română din Cluj-Napoca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *