Astăzi, 16 Octombrie 2020, a fost semnat contractul de servicii privind asistența tehnică pentru supervizarea lucrărilor din cadrul proiectului major de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj.

O nouă etapă importantă în proiectul de peste 355 de milioane de euro privind extinderea rețelelor de apă și canalizare

Acesta este parte integrantă a Programului de investiții finanțat din fonduri europene, în valoare de 355,6 milioane de euro, implementat de Compania de Apă Someș SA, societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar.

Am acordat întreaga atenție necesară acestui contract întrucât dorim să ne asigurăm că lucrările executate în cadrul mega-proiectului din fonduri europene vor fi de cea mai bună calitate, conforme cu cele mai exigente standarde și normative în domeniu. În mod obligatoriu, acestea vor trebui realizate cu cele mai bune materiale și doar cu personal calificat, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Obiectivul contractului, în valoare de 27.433.500 lei fără TVA, îl reprezintă supervizarea tehnică a celor 25 de contracte de lucrări și a unui contract de furnizare de produse, derulate în cadrul proiectului privind extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în județele Cluj și Sălaj.

Societății câștigătoare a acestui contract îi revine obligația de a verifica în teren, în toate cele 174 de localități incluse în proiect, dacă lucrările sunt executate conform obiectivelor asumate. De asemenea, aceasta va trebui să verifice dacă lucrările se încadrează în bugetul aprobat al proiectului precum și dacă antreprenorii folosesc personal profesionist autorizat și cu experiență în implementarea acestor categorii de lucrări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *