Neversea, cel mai mare festival de muzică de la malul Mării Negre, își așteaptă fanii în pași de dans, pe nisip, între 8 și 11 Iulie 2021, pe Insula Visurilor din Constanța.

Neversea anunță primul val de artiști pentru ediția din 2021

Organizatorii lucrează intens pentru desfășurarea celei de-a patra ediții a festivalului în cele mai bune și sigure condiții, având speranța că vara anului 2021 ne va aduce festivalul preferat de la malul Mării Negre. Între timp, artiștii sunt nerăbdători să revină pe una dintre scenele lor preferate și abia așteaptă reîntâlnirea cu zecile de mii de fani, care, cu siguranță, va fi emoționantă. Tyga, Dimitri Vegas & Like Mike, Black Eyed Peas, Don Diablo, Nicky Romero, Tchami și Ummet Ozcan B2B Brennan Heart se numără printre cei care au reconfirmat prezența la festival și sunt nerăbdători să facă senzație pe mainstage.

Scenele underground au și ele nume sonore din genurile techno, deep house, dubstep și drum&bass. Arapu, Cezar B2B Praslea, Kozo B2B Dan Andrei, Priku, Raresh, Sit, Sublee B2B Cap îi vor purta pe fani într-o călătorie muzicală unică la scena The Temple, iar The Ark îi va găzdui, printre alții, pe Borgore, Dirtyphonics, Dub FX și Malaa.

Cele patru zile și patru nopți de distracție și libertate vor avea loc în cele mai bune și sigure condiții, pe plaja din Constanța, unde pot fi admirate cele mai spectaculoase răsărituri, alături de artiști și DJ-i de top din lume. Organizatorii vor respecta toate deciziile și recomandările autorităților pentru desfășurarea festivalului și vor crea un mediu sigur pentru noi experiențe de neuitat la malul mării. Sănătatea și siguranța fanilor, artiștilor, locuitorilor orașului Constanța și a oamenilor implicați în organizarea evenimentului sunt principala datorie și responsabilitate a creatorilor Neversea, alături de distracția garantată a festivalului.

Peste 90% dintre fanii care au cumpărat abonamente și bilete pentru ediția din 2020 a festivalului Neversea le-au transformat în varianta ANYTIME Pass, care le asigură accesul, la alegere, la una dintre următoarele trei ediții Neversea. Cei care nu au încă asigurată intrarea pentru escapada pe Insula Visurilor au acum ocazia să achiziționeze FREEDOM Passports care le va permite accesul la festivalul din acest an. Categoriile și prețurile pentru FREEDOM Passports sunt următoarele:

  • General Access Basic, Freedom Passport 4 zile – 134 euro + taxe
  • General Access Flexi, Freedom Passport 4 zile – 149 euro + taxe
  • VIP, Freedom Passport – 210 euro + taxe

Fanii festivalului pot găsi mai multe informații pe neversea.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *