Joi, 27 Septembrie 2018, începând cu ora 19:00, Teatrul Naţional Lucian Blaga din Cluj-Napoca te invită la spectacolul intitulat Meșterul Manole după Lucian Blaga.

Meșterul Manole

Scenariu: Andrei Măjeri. Regia și ilustrația muzicală: Andrei Măjeri. Decor și video design: Mihai Păcurar. Costume și styling: Lucian Broscățean. Mișcarea scenică: Sinkó Ferenc. Pregătirea muzicală: Incze G. Katalin. Încălțăminte: Mihaela Glăvan. Imprimeuri digitale realizate la: YOUNG Advertising. Consultant creativ: Liana Martin. Asistenţi de regie: Alexandra Felseghi și Petro Ionescu. Maestru de lumini: Măfdălina Mânazt. Regia tehnică: Arhidiade Mureşan. Operatori lumini: Mădălina Mânzat și Andrei Mitran. Sonorizare / video: Marius Rusu și Vasile Crăciun. Sufleor: Ana Maria Moldovan. Mulțumiri speciale: Genoveva Hossu, Paul Pitea, Carmen Cherecheș și Adelina Șulea.

În distribuție: Sorin Leoveanu, Romina Merei, Ionuț Caras, Radu Lărgeanu, Mihai Florian Nițu, Cosmin Stănilă, Radu Dogaru, Miriam Cuibus, Ioan Isaiu, Anca Hanu, Sânziana Tarța, Ruslan Bârlea, Cristian Rigman, Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Irina Wintze, Dragoș Bârlea, Tudor Corb, Teodor Pop-Curșeu și Alex Todea.

Piesa Meșterul Manole a fost scrisă între 1 Mai 1926 și 15 Septembrie 1926 și publicată în 1927 la Editura Dacia Traiană din Sibiu. Premiera absolută a avut loc în 6 Aprilie 1929 la Teatrul Național din București în direcția de scenă a lui Soare Z. Soare, rolul lui Manole fiind interpretat de A. Pop Marțian, iar al Mirei de Aura Buzescu. La 11 Februarie 1930 a avut loc premiera piesei la Teatrul Național din Cluj în regia lui Ștefan Braborescu, Manole fiind Ion Tâlvan, iar Mira V. Cronwald. Lucian Blaga a prelucrat mitul Meșterului Manole, de largă circulație în sud-estul european, în care iubirea puternică, mai presus de viață a lui Manole pentru Mira se îmbină cu patima de zămislire a unei opere care să sfideze timpul. Manole, ființă luciferică, luptă pentru cucerirea eternității prin propria creație.

Face totul cu măsură și socoteală, respectând proporții, calculând soliditatea temeliilor, în timp ce starețul Bogumil nu crede în măsurători, în număr, numai în iad se socotește, spune el; În împărăția lui Dumnezeu, a socoti e un păcat ceva mai mic decât necinstirea sâmbetei, dar neapărat mai greu decât călcarea poruncii a șasea. Bogumil este cel care-l îndeamnă pe Manole la jertfa omenească: sufletul unui om clădit în zid ar ține împreună încheieturile lăcașului (…) Sufletul iese din trupul hărăzit viermilor și intră învingător în trupul bisericii, hărăzit veșniciei. Eretic prin credința lui, Bogomil maniheistul crede într-un Dumnezeu imperfect, de o natură duală: binele și răul coexistând în El. Chiar își pune o întrebare menită a răscoli credința lui Manole: Dar dacă întru veșnicie bunul Dumnezeu și crâncenul Satana sunt frați? Și dacă își schimbă măștile înșelătoare că nu știi când e unul și când celălalt? Poate că unul slujește celuilalt.

Blaga dezvoltă această idee în una dintre poeziile lui, Pax Magna: Pe semne – învrăjbiţi / de-o veşnicie Dumnezeu şi cu Satana / au înţeles că e mai mare fiecare / dacă-şi întind de pace mâna. Şi s-au împăcat / în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet / credinţa şi iubirea şi-ndoiala şi minciuna. Ideea de jertfă omenească apare chiar în momentul în care Mira, cu picioarele pe Găman, joacă rolul bisericii, fără ca aceasta să se prăbușească, fapt menit a ilustra soliditatea unor ziduri pătrunse de viul sângelui, de sufletul veșnic al omului. Seninătatea pe care o cere ea meșterilor înnegurați, râsul și voioșia ei, fac parte din jocul de-a moartea și de-a veșnicia la care iubitul ei Manole o supune, ascultând de îndemnul bogumilic: Fă, nu te mai gândi!. Piesa reprezintă un moment unic în dramaturgia română, coagulând magicul, sacrul, profanul, misteriile, într-o copleșitoare fuziune a spiritului uman cu cel universal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *