În scopul asigurării securității și a sănătății atât a angajaților cât și a cetățenilor cu care aceștia intră în contact, în contextul existenței riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 și ținând cont de recomandările Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a dispus următoarele măsuri:

Pentru perioada 17 Martie – 16 Aprilie 2020 s-a instituit munca la domiciliu pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean precum și pentru angajații instituțiilor din subordine, cu posibilitatea prelungirii perioadei. În acest scop, au fost luate măsurile care se impun, urmând a fi asigurat întreg suportul tehnic și logistic;

Pentru a asigura continuitatea activității, cel puțin o treime din angajații fiecărui compartiment vor desfășura, în continuare, munca la sediul instituției;

Consiliul Județean recomandă cetățenilor să evite deplasarea la sediul instituției. Aceștia se pot adresa instituției telefonic sau să transmită solicitările pe e-mail, la adresele infopublic@cjluj.ro, cjc@cjcluj.ro sau celelalte adrese indicate pe site. De asemenea, se recomandă evitarea depunerii documentațiilor pe suport de hârtie, preferabil fiind să fie transmise scanate.

În ceea ce privește Avizele emise de către Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Cluj, acestea se vor putea ridica de la Registratura Consiliului Județean (Calea Dorobanților, nr.106), în fiecare zi de Luni, între orele 9:00 – 11:00.

La nivelul DGASPC Cluj s-a interzis accesul persoanelor străine la beneficiarii aflați în unitățile rezidențiale. Orice petiție sau document necesar pentru programarea la evaluare sau completarea dosarelor pentru persoanele cu handicap se va trimite prin poștă, fax sau e-mail. Documentele necesare întocmirii anchetelor sociale se vor depune la sediul primăriilor, urmând ca acestea să fie scanate și trimise prin e-mail de către asistentul social. De asemenea, s-au amânat vizitele părinților/aparținătorilor/voluntarilor în unitățile de protecție și la asistenții maternali profesioniști.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *