Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic și a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul judeţean 109C Gherla – Fizeşu Gherlii – Ţaga – Geaca – DN16 lucrările de întreținere au intrat în faza așternerii de covor asfaltic.

Lucrările vizează mai multe sectoare de drum situate pe un tronson în lungime de aproape 38 de kilometri, de la kilometrul 1+400 până la kilometrul 39+200. Acestea se vor finaliza cu așternere de covor asfaltic pe două sectoare, între kilometrul 1+400 și kilometrul 4+200 (2,8 kilometri), și între kilometrul 17+600 și kilometrul 39+200 (21,6 kilometri). Până în acest moment au fost deja asfaltați aproximativ 4 kilometri de drum, pe ambele sensuri de circulație.

În paralel, pe celelalte sectoare de drum se execută plombări, burdușiri și aducerea la profil a acostamentelor. De asemenea, urmează a fi executate și lucrări de completare a acostamentelor, de desfundare şi curăţare a podeţelor, şanţurilor şi rigolelor, tăiere de lăstăriș și vegetație din vecinătatea căii de rulare, precum și lucrări de marcaje rutiere.

Îmbunătăţirea infrastructurii acestui drum judeţean va asigura o circulaţie în condiţii normale şi de siguranţă, creând, totodată, noi oportunităţi de dezvoltare a zonei, cunoscută pentru reţeaua de lacuri de pescuit de agrement şi nu numai.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *