Consiliul Județean Cluj informează participanții la trafic în legătură cu faptul că pe drumul județean 105S, pe tronsonul DN 1C – Pata – Boju, au fost executate lucrări de marcaje rutiere.

S-au executat, astfel, lucrări de marcaje longitudinale, axiale, de separare a sensurilor de mers, pe un sector de drum în lungime de 7,61 kilometri, de la kilometrul 7+590 până la kilometrul 15+200.

Fără îndoială, sezonul 2018 al lucrărilor pe drumurile județene are un bilanț favorabil și în ceea ce privește marcajele rutiere menite să asigure un plus de siguranță în trafic. Am reușit, astfel, marcarea a nu mai puțin de 25 de sectoare, de pe 16 drumuri județene, numărul total de kilometri marcați fiind de 292, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *