onsiliul Județean Cluj informează participanții la trafic în legătură cu faptul că, în vederea asigurării unei circulații în condiții de siguranță, au fost executate lucrări de marcaje rutiere pe drumurile județene 109C și 109V, acestea totalizând peste 43 de km.

Mă bucur că am reușit să ne încadrăm în timp și, profitând de vremea bună, am reușit să marcăm aceste două importante drumuri județene. În acest fel, contribuim la asigurarea unui plus de siguranță de care vor beneficia toți cei care tranzitează respectivele sectoare, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Astfel, pe drumul județean 109C Cămărașu (intersecția cu drumul național DN 16) – Hodaie – Geaca – Ţaga – Fizeşu Gherlii – Gherla s-au executat lucrări de marcaje rutiere longitudinale, axiale, de separare a sensurilor de mers, pe un sector de drum în lungime de 37,8 kilometri, de la kilometrul 1+400 până la kilometrul 39+200.

Totodată, pe drumul județean 109V Pădureni – Satu Lung au fost executate lucrări de marcaje rutiere longitudinale pe un sector de drum în lungime de 5,29 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 6+530 și 11+820.

Execuția marcajelor rutiere va continua și în perioada imediat următoare, în cazul în care condiţiile meteorologice vor fi favorabile desfăşurării acestui tip de lucrări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *