Consiliul Județean Cluj informează locuitorii din zonă și participanții la trafic în legătură cu faptul că pe drumul judeţean 109C Cămăraşu (DN 16) – Hodaie – Geaca au demarat şi se află în plină derulare lucrări de întreținere ce au drept scop îmbunătățirea condițiilor de circulație rutieră.

Este vizat un sector de drum în lungime de peste 9 kilometri, de la kilometrul 39+200 (DN 16 – Cămăraşu) până la kilometrul 30+000 (Geaca). Lucrările de întreţinere constau în frezarea porţiunilor deteriorate din calea de rulare, plombări cu beton asfaltic și burdușiri.

Ceea ce urmărim prin intermediul acestor lucrări este să contribuim la asigurarea unei circulații în condiții normale și de siguranță. Totodată, creăm astfel și noi oportunități de dezvoltare economică a zonei, cunoscută pentru rețeaua de lacuri de pescuit de agrement şi nu numai, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Reamintim în acest context faptul că, în cursul acestui an, s-au executat lucrări de întreţinere pe mai multe sectoare situate pe acest drum judeţean care are o lungime de aproape 38 de kilometri. În funcție de starea de degradare a căii de rulare, lucrările de întreţinere care s-au executat au constat în așternerea de covor asfaltic, plombări cu emulsie bituminoasă prin stropiri succesive, plombări cu beton asfaltic, burduşiri, aducerea la profil a acostamentelor, completarea acostamentelor, desfundarea și curățarea podeţelor, şanţurilor şi rigolelor, curăţarea albiilor de sub poduri şi reparaţii la trotuare cu asfalt turnat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *