Lucrări de întreținere pe drumul județean 103G limita municipiului Cluj-Napoca – Centura ocolitoare Vâlcele – Apahida

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic și a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul judeţean 103G, pe sectorul de drum situat între limita municipiului Cluj-Napoca şi Centura ocolitoare Vâlcele – Apahida, au fost demarate o serie de lucrări de întreținere.

Acestea au fost impuse de starea de degradare a căii de rulare, stare cauzată de utilizarea excesivă a traficului greu şi a utilajelor de construcţii de către dezvoltatorii imobiliari din zonă.

Îmbunătățirea infrastructurii rutiere pe acest sector de drum județean care deservește inclusiv zona metropolitană Cluj-Napoca asigură locuitorilor un acces rapid și în condiții de siguranță spre Centura ocolitoare Vâlcele – Apahida și, bineînțeles, spre diferitele zone ale orașului, prin cartierul Borhanci, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Sectorul de drum pe care se intervine are o lungime de aproximativ 1,6 kilometri, fiind cuprins între kilometrul 60+246 şi kilometrul 61+846, iar lucrările constau în plombări şi burduşiri pe mari suprafețe de drum. De asemenea, vor mai fi executate şanţuri şi acostamente.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top