Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința locuitorilor din zonă și a participanților la trafic faptul că pe DJ 108C se derulează lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe două sectoare, respectiv pe sectorul cuprins între localităţile Mănăstireni şi Ardeova și pe sectorul dintre localitatea Ardeova și joncţiunea cu DN 1.

Întreținerea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere pe acest drum județean va permite o legătură facilă și rapidă între drumurile naționale DN1 și DN1R. În același timp, acest drum va înlesni, ca o veritabilă poartă de intrare a Munților Apuseni, traficul rutier spre zonele turistice Fântânele – Beliș și Răchițele – Doda Pilii – Ic Ponor, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Astfel, pe sectorul Mănăstireni – Ardeova au demarat în aceste zile lucrări de aşternere de covor asfaltic în două straturi, pe o lungime de 2,3 kilometri, de la kilometrul 36+050 la kilometrul 33+750. În această fază, a fost deja asfaltat un tronson de drum în lungime de peste un kilometru, pe un sens de mers, preconizându-se ca lucrările de asfaltare să fie finalizate la începutul săptămînii viitoare. Anterior asfaltării au fost executate lucrări pregătitoare constând în plombări şi burduşiri.

După finalizarea asfaltării tronsonului Mănăstireni – Ardeova, lucrările de întreţinere vor continua pe sectorul Ardeova – DN1. Este vizat un sector de drum în lungime de 5,7 kilometri, de la kilometrul 33+750 la kilometrul 28+050 iar lucrările vor consta în plombări și burdușiri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *