Huedinul este situat în judetul Cluj, la 50 de kilometri vest de Cluj-Napoca, în depresiunea cu același nume și se află la altitudinea de 556 metri.

Este străbatut de râul Crisul Repede, care pe suprafata localității are un curs domol și debit mic deoarece izvoarele acestuia se află doar la zece kilomtri distanță (și devine cu adevărat repede după ce se înfrățește cu Draganul). Râul străbate orașul și hotarul acestuia pe o lungime de șapte kilometri, iar în zona centrală primește cel mai însemnat afluent al său – Valea Domosului.

De oraș apartine și cartierul Cetatea Veche, cu case răsfirate de-o parte și de alta a pârâului Dragna (după specificul localităților Tranișu și Vișagu de unde au venit și s-au așezat în deceniile II-III ale secolului al XX-lea), precum și localitatea componentă Bicălatu cu case apropiate între ele, situate în stânga si-n dreapta pârâului Fiscut.

Relieful Huedinului cu cartierele sale componente prezintă trei forme distincte: de lunca, de terase și de versant.