Cluj-Napoca (până în 1974 Cluj) este reşedinţa judeţului Cluj, precum şi una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei. Prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat aici una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108, şi constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată în urma construcţiei unui drum strategic imperial. După retragerea administraţiei romane din Dacia, în anul 271 d. Hr., viaţa urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. În epoca medievală, Clujul a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1167, sub denumirea Castrum Clus.

Mari grupuri de colonişti saşi s-au aşezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ştefan al V-lea al Ungariei, după decimarea populaţiei oraşului în timpul atacurilor tătare. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul al XV-lea. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, a acordat Clujului în anul 1405 dreptul de oraş liber. Treptat, Clujul a devenit un centru pentru producţia şi schimbul de mărfuri. Pe atunci populaţia era formată din saşi, unguri şi, în mică măsură, din români.

După încheierea Primului Război Mondial şi înfăptuirea Marii Uniri, Transilvania a intrat în componenţa Regatului României. Municipiul Cluj a fost în continuare reşedinţa judeţului Cluj (interbelic). În 1940, Clujul a revenit sub coroana maghiară prin Dictatul de la Viena. Forţele armate maghiare şi germane care controlau oraşul au fost respinse de trupele române şi sovietice în octombrie 1944. Prin Tratatul de la Paris din 1947, Clujul a intrat din nou în componenţa României. În 1974, autorităţile comuniste schimbă numele oraşului în Cluj-Napoca.