Sânpaul este o comună în județul Cluj, România, formată din satele Berindu, Mihăiești, Sânpaul (reședința), Sumurducu, Șardu și Topa Mică.

Comuna Sânpaul este situată in partea de nord-vest a județului Cluj, în zona Dealurilor Clujului pe râul Valea Mare. Se învecinează cu comunele: la vest cu comunele Gârbău, Cuzăplac, Zimbor, la nord cu comuna Așchileu,la nord-est cu comuna Vultureni, la est cu comuna Chinteni și la sud-est cu comuna Baciu.