Petreștii de Jos este o comună în județul Cluj, România, formată din satele Crăești, Deleni, Livada, Petreștii de Jos (reședința), Petreștii de Mijloc, Petreștii de Sus și Plaiuri.

Este situată în Depresiunea Petrești, la poalele Culmii Hășdate a munților Petridului din cadrul munților Trascăului, pe râul Hășdate. Se află la 40 kilometri de municipiul Cluj-Napoca și 14 kilometri de municipiul Turda.