Ceanu Mare este o comună în județul Cluj, România, formată din satele Andici, Boian, Bolduț, Ceanu Mare (reședința), Ciurgău, Dosu Napului, Fânațe, Hodăi-Boian, Iacobeni, Morțești, Stârcu, Strucut și Valea lui Cati.

Comuna se află în sud-estul județului Cluj, la 20 kilometri de orașul Câmpia Turzii, 30 kilometri de Turda și 60 kilometri de Cluj-Napoca și se întinde pe o suprafață de 134 kilometri pătrați.