Sâmbătă, 2 Septembrie 2017, începând cu ora 20:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca și Fundația Culturală Simona Noja te invită în Piața Avram Iancu la evenimentul intitulat La Operă – concertul de prezentare a stagiunii 2017-2018.

La Operă - concertul de prezentare a stagiunii 2017-2018

Versatilitatea lirică, spectacolul de culori și lumini, splendoarea costumelor de epocă și montajele impresionante – toate vor crea o seară de neuitat ce ne va încânta atât auzul, cât și privirea într-un eveniment dedicat tuturor, ce va aduce în fața publicului duete celebre, arii și uverturi, momente corale și de ansamblu, interpretate de soliștii, Corul și Orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca. Varietatea lirică și emoțională va dezvălui astfel programul artistic al noii stagiuni lirice, care începe în mod oficial pe data de 1 octombrie 2017, cu primul spectacol prezentat pe scena Operei Naționale clujene.

Programul concertului ne va purta printre partituri celebre, în timpuri și pe tărâmuri apropiate și îndepărtate, din mijlocul furtunii de pe Marea Nordului prin uvertura operei wagneriene Der fliegende Holländer (Olandezul zburător), în satul grecului Zorba, dar și pe malul Eufratului unde sclavii evrei își deplâng soarta prin celebrul Va, pensiero din opera Nabucco de Giuseppe Verdi. Călătoria continuă în Anglia secolului XVII din opera I puritani și în fermecătoarea atmosferă hispanică, prin celebra cavatină a Rosinei, Una voce poco fa, din opera bufă Bărbierul din Sevilla și declarațiile sentimentale ale Don José la adresa gitanei Carmen, în îndrăgita operă omonimă. Poposim și la Sankt Petersburg pentru a ne bucura de noblețea ariei Contelui Gremin din opera Evgheni Oneghin a lui Piotr Ilici Ceaikovski, în Parisul din La Belle Époque, la petrecerea pontevedrină din opereta Văduva Veselă, dar și în timpuri de legendă ale tărâmului chinez, pentru a-i admira pe Ping, Pang și Pong de la curtea prințesei Turandot. Nu lipsesc nici arii din celebrele opere verdiene Rigoletto și Don Carlo, sensibila Arie a scrisorii din opera Werther a lui Jules Massenet și nici Valsul Musettei din Boema. Toate vor prinde viață în interpretarea îndrăgiților soliști ai Operei Naționale Române din Cluj: Lucia Bulucz, Carmen Gurban, Diana Țugui, Ștefania Barz, Iulia Merca, Andrada Ioana Roşu, Cristian Mogoșan, Florin Pop, Geani Brad, Florin Estefan, Fülöp Martin, Cristian Hodrea, Petru Burcă, Simonfi Sandor, violoncelistul Vlad Rațiu, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi. Maestrul Corului este Emil Maxim, scenografia poartă semnătura lui Magdy Hawash, iar regia de scenă este realizată de Cristina Albu.

Partiturile interpretate în Piața Avram Iancu anticipează totodată universul sonor al premierelor Stagiunii 2017-2018, printre care opera Dama de pică

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top