Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Rolul NATO și al Uniunii Europene în modernizarea României

24 iunie 2022 / 11:00 - 14:00

Rolul NATO și al Uniunii Europene în modernizarea României

Vineri, 24 iunie 2022, începând cu ora 11:00, în Auditorium Maximum al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se va desfășura dezbaterea cu tema Rolul NATO și al Uniunii Europene în modernizarea României, dintre rectorul UBB, Daniel David, și secretarul adjunct NATO, Excelența Sa Mircea Geoană.

Într-o opțiune (neo)iluministă modernă, UBB – ca cea mai mare comunitate academică a țării și una dintre cele mai prestigioase din România și din Europa – este și va fi un reper academic și intelectual intransigent pentru o societate care, pentru a face față provocărilor/confuziilor și/sau pentru evolua, trebuie să se dezvolte prin cunoaștere științifică și bune practici derivate din aceasta. Spre exemplu, în aceste vremuri complicate pentru țară și lume în general, România are șansa să aibă în persoana domnului Mircea Geoană o reprezentare de vârf în NATO și un exponent de marcă al mentalității vestice, euroatlantice. Un om care, înțelegând bine atât România cât și spațiul euroatlantic, poate facilita țării un rol adecvat în lumea globală, la nivelul meritat, și o viziune pragmatică de modernizare. Prin modernizare înțelegem aici o sincronizare mai rapidă în formă și conținut cu instituțiile ariei europene și euroatlantice, reflectând însă adecvat contextul specific psihocultural românesc, și, în consecință, psihologia românilor are de asemenea rolul său fundamental în reușita modernizării României. Așadar, mi se pare interesant să avem această dezbatere, sper eu cu concluzii utile multora, afirmă rectorul UBB, Daniel David.

Dezbaterea va fi moderată de Teodora Tompea, jurnalist la Digi24, și va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, precum și de scurte considerații din partea directorului Centrului de Excelență NATO Humint din România, Florin Tomiuc.

Acces gratuit.

Loc de desfășurare

Auditorium Maximum (Universitatea Babeș-Bolyai) (UBB)
Strada Mihail Kogălniceanu, numărul 5,
Cluj-Napoca, Cluj 400000 România
+ Hartă Google
Telefon:
0766 663 899
Scroll to Top