Luni, 19 Martie 2018, începând cu ora 12:00, la Bobâlna va avea loc un eveniment comemorativ dedicat lui Alexandru Vaida Voevod.

Evenimentul se va desfăşura după următorul program: prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, depuneri de coroane şi jerbe de flori (în conformitate cu articolul 16 din Legea numărul 215/11 noiembrie 2016, privind ceremoniile oficiale).

Ilustră personalitate a României interbelice, Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România.

Declaraţia de independenţă a Transilvaniei, adoptată în şedinţa de la Oradea, a fost citită în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida-Voevod în luna octombrie 1918. Tot Vaida-Voevod a fost unul dintre cei patru delegaţi ardeleni – alături de Vasile Goldiş, respectiv episcopii Iuliu Hossu şi Miron Cristea – care i-au înmânat regelui Ferdinand I Rezoluţia Marii Uniri pentru a fi ratificată. De asemenea, Alexandru Vaida Voevod a fost cel dintâi premier al României Mari.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top