Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a câștigat, împreună cu partenerii săi din Consorțiul InclusU – universitățile Lille (Franța), Wroclaw (Polonia), Malmö (Suedia), Vilnius (Lituania), Minho (Portugalia) și Viadrina (Germania) -, două noi proiecte internaționale.

Primul proiect, finanțat de Agenția germană pentru cooperare academică (DAAD), vizează creșterea capacității instituționale prin adaptarea strategiilor de incluziune la provocările legate de digitalizare, în timp ce al doilea, finanțat de Agenția Națională de Cercetare din Franța (ANR), își propune să analizeze impactul modificărilor structurale produse de crizele lumii contemporane în gestionarea relației dintre cetățenie și politicile naționale și europene de incluziune.

UBB are un număr extrem de mare de proiecte internaționale în derulare. Mă bucură însă mult aceste două proiecte noi, dintr-un motiv special. Simplu spus, incluziunea și diversitatea sunt unele dintre angajamentele academice majore ale UBB, pe care am reușit recent să le integrăm eficient cu demersul world-class pentru excelență, atât independent, cât și în cooperare cu partenerii noștri internaționali, iar aceste două proiecte arată că succesul este unul obiectiv, nu autodeclarat, afirmă rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David.

Cele două proiecte vor fi coordonate de Centrul pentru Cooperări Internaționale al UBB și implementate, în perioada ianuarie 2021-decembrie 2022, prin intermediul facultăților, centrelor și serviciilor de resort din UBB.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *