Biblioteca Judeţeană Octavian Goga, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, organizeazӑ în perioada 16 Octombrie 2017 – 10 Noiembrie 2017, cursul gratuit de antreprenoriat social pentru tineri intitulat Provoacă viitorul: fii antreprenor! (Challenge the Future: Be an Entrepreneur!).
Este o inițiativă mai mult decât lăudabilă întrucât dezvoltarea abilităților antreprenoriale încă de la vârsta adolescenței îi ajută în mod considerabil pe tineri în alegerea drumului pe care vor porni în carieră precum și în ceea ce privește cunoașterea punctelor forte pe care le au și valorificarea optimă a acestora, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Cursul, care se va derula în limba română, în cadrul a două serii de câte 20 de locuri fiecare, urmӑreṣte dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale la tineri cu vârsta între 14 şi 20 de ani, cuprinși sau nu într-o formă de învăţământ. În cadrul instructajului ei vor fi familiarizați cu domeniul antreprenoriatului, al antreprenoriatului social ṣi al managementului de proiect, se va urmări dezvoltarea creativităţii şi a spiritului inovator, creşterea gradului de conştientizare a apartenenţei la o comunitate ṣi a gradului de implicare socială, cunoaşterea mijloacelor de îmbunătăţire a contactului cu comunitatea şi a comunicării sociale, identificarea problemelor comunităţii şi oferirea de soluţii pentru rezolvarea acestora.
Înscrierile se fac pânӑ în data de 11 Octombrie 2017, prin completarea unui formular. Informaṭii suplimentare pot fi obţinute la telefon +4 0264 430 323 (luni, marṭi, miercuri ṣi vineri / 8:00 – 16:00 ; joi / 10:00 – 18:00) sau la adresa de e-mail americancornercluj@gmail.com.