Consiliul Județean Cluj a reluat lucrările de întreținere cu asfaltare demarate în cursul anului trecut pe drumul județean 109S (DJ 109A) – Deușu – Sânmărtin – Giula – Borșa (DJ 109) și care vizează un tronson în lungime totală de 12,789 kilometri.

După ce, în cursul anului precedent, au fost executate lucrări finalizate cu așternerea de covor asfaltic pe un sector de 7,343 kilometri, lucrările recent reluate vizează sectorul de drum în lungime de 5,446 kilometri cuprins între km 8+874 și km 14+320.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Importanța acestui drum e dată de faptul că asigură legătura între drumul județean 109, pe direcția Borșa și drumul județean 109A, spre Chinteni, prin localitatea Deuşu. Finalizarea lucrărilor va genera beneficii semnificative atât pentru locuitorii din zonă cât și pentru cei care tranzitează această parte a județului.

În această etapă, au fost deja executate lucrări de reprofilare a drumului cu adaos de piatră spartă cu cilindrare și de așternere de strat de balast stabilizat pe primele sute de metri. Lucrările se vor finaliza cu așternerea de covor asfaltic pe toată lungimea sectorului de drum vizat. De asemenea, vor mai fi realizate acostamente, șanțuri, curățarea șanțurilor și a rigolelor, tăierea lăstărișului din vecinătatea căii de rulare și lucrări de semnalizare rutieră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *