Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean 107R Filea de Jos – Filea de Sus – Săcel.

Acestea au vizat sectorul dintre localitățile Filea de Sus și Săcel, sector ce face legătura între tronsoanele deja asfaltate. Anterior, au fost executate lucrări de reprofilare a drumului cu și fără adaos de piatră și lucrări de așternere de strat de balast stabilizat, ca etapă premergătoare așternerii stratului de asfalt.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Lucrările sunt parte a strategiei noastre ce vizează punerea în valoare a potențialului turistic al județului, prin facilitarea accesului rutier. Importanța acestui drum e dată de faptul că asigură o legătură directă şi facilă între drumul judeţean 107L care tranzitează zona lacurilor de pescuit de la Ciurila şi, mai departe, către Rezervația Naturală Cheile Turzii, şi drumul judeţean 107M care asigură accesul spre zonele montane Valea Ierii şi Staţiunea Băişoara – Pârtia de schi Buscat.

În ceea ce privește lucrările de întreținere, acestea vizează întreg tronsonul Filea de Jos – Filea de Sus – Săcel, în lungime de 7,3 kilometri, dintre pozițiile kilometrice 21+350 şi 28+650. Pentru completa finalizare a lucrărilor de întreținere mai sunt prevăzute lucrări de completare a acostamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea podețelor pe toată lungimea sectorului de drum și lucrări de marcaje rutiere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *