Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările ce vizează refacerea podului situat în localitatea Văleni, comuna Călățele, pe drumul județean 108C, la kilometri 40+700.

Consiliul Județean a demarat lucrările de construire a unui pod nou în satul Văleni, comuna Călățele

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Ceea ce urmărim este ca toate podurile situate pe drumurile județene să ofere participanților la trafic condiții optime de siguranță și confort. Podul din Văleni este doar primul dintr-un program mai amplu, în perioada următoare vom începe lucrările și la alte poduri amplasate pe drumurile județene.

După demolarea structurii podului deteriorat se va trece la executarea noului pod. Acesta a fost proiectat cu o suprastructură de beton, pe grinzi precomprimate cu corzi aderente și infrastructură cu elevații masive de beton fundate direct.

Lucrările vizează și regularizarea albiei aferente. În acest sens, în vederea scurgerii corespunzătoare a apei prin albie, aceasta va fi calibrată pe o lungime de 60 de metri, aproximativ 20 de metri în amonte și 40 de metri în aval de podul ce se construiește.

În această fază se execută lucrări de montare a armăturilor pentru zidurile de regularizare a albiei, după ce, în prealabil, a fost realizată șapa de beton de egalizare.

Lucrările sunt executate de Asocierea Dalyos Fly SRL – Drumex SRL și au o valoare totală de 840.500 de lei, fără TVA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *