Vineri, 24 Noiembrie 2017, începând cu ora 19:00, la Academia de Muzică Gheorghe Dima (AMGD) din Cluj-Napoca va avea loc un concert simfonic susținut de Orchestra Antonin Ciolan.

Concert simfonic

Dirijor: Gabriel Bebeșelea. Solistă: Aurelia Vișovan. Pregătirea muzicală a orchestrei: Vlad Eniu.

Programul concertului cuprinde: Ludwig van Beethoven – Uvertura Egmond, op. 84, George Enescu – Concertul pentru pian și orchestră, partea I, paa și Antonin Dvořák – Simfonia numărul 8 în Sol major, op. 88. Ineditul evenimentului constă în interpretarea în primă audiție absolută a Concertului pentru pian și orchestră de Enescu, lucrare compusă la Paris, la vârsta de 16 ani, datată 21 Decembrie 1897. Concertul are numai prima parte, restul părților nu a mai fost compus.

Aurelia Vișovan a studiat sub îndrumarea profesoarelor Monica Chifor, Gerda Türk, a profesorului universitar doctor Adriana Bera, iar în 2017 a absolvit cu nota maximă Universitatea de Muzică din Viena, unde a studiat pian cu prof. Martin Hughes și clavecin cu profesorului Gordon Murray. La ora actuală urmează studii de masterat în specialitatea fortepiano la Universitatea Mozarteum din Salzburg, la clasa profesorului Wolfgang Brunner.

Câștigătoare a peste 20 de premii întâi naționale și internaționale, Aurelia Vișovan a cântat alături de numeroase orchestre din țară și străinătate sub bagheta unor dirijori de renume. În 2013 pianista și-a făcut debutul în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, interpretând Concertul numărul 2 de P. I. Ceaikovski alături de Das Sinfonie Orchester Berlin, condusă de Stanley Dodds. Activitatea concertistică a pianistei se întinde din România până în țări precum Germania, Austria, Italia, Franța, Spania, Portugalia sau Japonia. Aurelia Vișovan este foarte activă în domeniul muzicii de cameră, cântând alături de interpreți remarcabili. În prezent este asistentă la Catedra de pian a Universității de Muzică din Viena.

Absolvent al studiilor de licenţă la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, la clasa maestrului Petre Sbârcea, şi al celor de masterat cu maestrul Horia Andreescu la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Gabriel Bebeșelea este în prezent doctorand al aceleiaşi universităţi, sub îndrumarea profesorului universitar doctor Dan Dediu. Tânărul muzician este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului, la clasa profesorului Mark Stringer. A colaborat cu orchestre renumite din țară și străinătate, a participat la concursuri prestigioase, obținând premii importante. În prezent este dirijor principal al Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca.

Acces gratuit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *