În perioada 6-12 Aprilie 2019, la Cluj-Napoca va avea loc festivalul internaţional de muzică contemporană intitulat Cluj Modern, ediția a XIII-a.

Cluj Modern

Ediția a treisprezecea a Festivalului Cluj Modern se întâlnește în mod fericit cu un moment aniversar marcant în istoria Academiei de Muzică clujene: împlinirea a o sută de ani de existență, răstimp istoric în care instituția și-a câștigat respectul breslei muzicale naționale și internaționale, ca și aprecierea societății spre care, în spiritul menirii sale, își îndreaptă darurile încântătoare ale artei sonore.

La doar câteva zile după reuniunea științifică a Asociației Europene a Conservatoarelor, găzduită de Academia noastră, ce este astfel onorată la cel mai înalt nivel, Cluj Modern 2019 va deschide sărbătoarea creației culte contemporane, propunându-și să confirme seria de succese crescânde a ultimelor ediții și în același timp să rememoreze periplul unui secol de muzică cultă și înaltă școală muzicală academică la Cluj.

Sub genericul Lumi sonore, în seara de 6 Aprilie 2019 vom asculta unul dintre cele mai reputate grupuri de muzică contemporană din Europa, ansamblul francez 2e2m. Aflat sub egida manifestării culturale bilaterale „Sezonul România-Franța 2019”, concertul prilejuiește întâlnirea unor tineri compozitori de gintă latină – francezi, români, italieni – ridicând cortina festivalul nostru în nota incitantă a avangardei.

Nu mai puțin de patru din cele opt concerte ale festivalului includ în program lucrări dedicate vocii, începând cu recitalul Cluj à la carte – Klausenburger Liederkreis (Cercul clujean de cântări), integral alcătuit din lieduri ale compozitorilor clujeni în interpretarea a patru dintre cele mai frumoase voci – tot clujene, acompaniate de pianiști pe măsură. În chip de frontispiciu, un lied de Gheorghe Dima, primul director al Academiei și demn simbol al Centenarului aniversat. Maturitatea stilului său romantic apare minunat îngemănată cu poezia contemporanului său Eminescu, ca un reper solid pentru școala componistică de mai târziu, bogat ilustrată în program. Oferta artistică și repertorială a ediției este nu doar variată, ci și puternic personalizată: ansamblul Profil al Universității Naționale de Muzică București condus de Dan Dediu se prezintă în culoarea timbrală rară a cvintetului de coarde căreia i se adaugă un fagot; SonoMania, tânără formație bucureșteană sub conducerea muzicală a Simonei Strungaru, mizează pe lucrările a zece reprezentanți ai celei mai tinere generații de compozitori români, ce se adapă de la izvoarele curate ale colindului transilvan; Cvartetul de coarde Gaudeamus din Brașov poposește la Cluj în periplul unui turneu național cu lucrări create în anul 2018 grație unui proiect inițiat de Institutul Cultural Român; ansamblul clujean AdHOC condus de Matei Pop oferă sub titlul amgd@100.ro un portret clujean de grup – cu un oaspete moldovean; titlul concertului se transmite întregului festival: o (pseudo)adresă de email, un mic răsfăț al vremurilor noi, mutate mai tot timpul on-line.

Penultimul concert al festivalului, intitulat Mitteleuropa, este încredințat în întregime oaspeților străini și aduce un omagiu mănosului creuzet artistic central-european, din care cultura noastră modernă s-a hrănit nu odată; în aceeași zi, simpozionul internațional cu o participare selectă prezidată de muzicologul britanic Jim Samson va reflecta tocmai asupra valorilor muzicale naționale ivite din acest spațiu.

Ne bucurăm în continuare de parteneriatul tradițional cu Filarmonica Transilvania pentru a oferi un final de festival strălucitor: sub bagheta lui Cristian Mandeal, excelenta orchestră va interpreta lucrări în primă audiție absolută de Cornel Țăranu și György Selmeczi (proaspăt distins cu prestigiosul Premiu Kossuth), alături de o spumoasă suită de inspirație folclorică de Sabin Păutza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *