Un studiu realizat recent de cercetători ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și ai Institutului de Fizică Wigner din Budapesta, introduce un nou concept în cercetarea și literatura de specialitate interdisciplinară.

Studiul realizat în cadrul unui proiect de cercetare al UBB coordonat de profesorul Daniel David, cu tema Înțelegerea și modelarea structurilor spațio-temporale ale inegalităților și polarizării în relație cu caracteristicile psihologice, introduce în literatura de specialitate o nouă mărime de complexitate numită Gintropy, aflată la interfața științelor naturii și a științelor socio-umane.

Studiul realizat de profesorul Tamas Biro (Institutul de Fizică Wigner din Budapesta) și profesorul Zoltan Neda (Facultatea de Fizică a UBB) pornește de la o măsură bine cunoscută a inegalităților socio-economice – coeficientul Gini, care măsoară diferența medie a averii (venitului) persoanelor raportată la valoarea averii medii din societate. În urma unor calcule matematice și prin studiul unor distribuții frecvent întâlnite în diverse sisteme sociale, autorii studiului arată cum se pot lega două mărimi fundamentale folosite în descrierea sistemelor fizice, respectiv psiho-socio-economice, și anume entropia, respectiv coeficientul Gini, legătura dintre cele două mărimi fiind realizată prin intermediul noului concept Gintropy.

Coordonatorul proiectului de cercetare, Daniel David declară că acest proiect de cercetare complex este unul profund interdisciplinar, cu termen de finalizare în 2022. Dincolo de implicațiile practice ale proiectului, cu relevanță pentru înțelegerea și modelarea structurilor spațio-temporale ale inegalităților și polarizării în relație cu caracteristicile psihologice în România, multe rezultate se vor constitui în modele conceptuale și/sau metodologice inovative cu relevanță generală. Acest studiu al colegilor Biro și Neda este un astfel de rezultat inițial interesant și promițător, în cadrul proiectului mai complex.

Modelele și metodele teoretice ale științelor naturii (exemplu fizica) sunt utilizate și într-un cadru profund interdisciplinar pentru descrierea fenomenelor psiho-socio-economice, determinând dezvoltarea unor domenii moderne, precum econo-fizica sau socio-fizica. În acest context, conceptul de entropie, folosit în termodinamică pentru descrierea gradului de ordine a sistemelor, este uneori utilizat (adesea cu unele adaptări) și în științele sociale pentru a descrie nivelul de complexitate a sistemului sau chiar pentru a caracteriza inegalitățile într-un sistem socio-economic. Dar în cazul multor sisteme psiho-socio-economice care sunt caracterizate de distribuții peculiare această utilizare nu este însă adecvată și se pune astfel problema găsirii unei metode și mai generale pentru formula corectă a entropiei în acest context. Gintropy este o soluție posibilă la acestă problemă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *