Joi, 1 Noiembrie 2018, începând cu ora 18:00, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va avea loc lansarea cărții intitulată Noël en décembre de Bernard Tirtiaux.

Manifestarea va fi precedată de o conferință dedicată operei artistice a lui Bernard Tirtiaux, Mes années lumière, organizată la Universitatea de Artă și Design.

Bernard Tirtiaux, romancier, dramaturg, poet, actor și artist plastic, s-a născut la Fleurus, în 11 Aprilie 1951. A urmat studii artistice la Louvain, la Bruxelles apoi în Franța. Primul volum, Le Passeur de lumière (Denoël, tradus în limba română de Oana Popescu, cu titlul Cel care aduce lumina, Univers, 1998), a fost publicat în anul 1993, fiind urmat de Les sept couleurs du vent (Denoël, 1995), Le Puisatier des abîmes ( Denoël,1998), Aubertin d’Avalon (JC Lattès, 2002, tradus în românește de Petruța Spânu, Fides, 2004), Pitié pour le mal (JC Lattès, 2006) – distins cu Premiul Jean d’Heurs oferit de Centre Mondial de la Paix, Verdun – Prélude de cristal (JC Lattès, 2011) și Noël en décembre (JC Lattès, 2015). Lucrările sale realizate în sticlă – sculpturi, ansambluri monumentale, vitralii – se regăsesc în numeroase instituții și edificii religioase din Belgia și Franța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *