Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din satele Valea Drăganului, Tranișu și Lunca Vișagului faptul că, în localitatea Valea Drăganului, pe drumul județean 764B, în cadrul lucrărilor de reabilitare și modernizare ce vizează Drumul Apusenilor, au demarat și se află în plină derulare lucrările de instalare a unui pod metalic provizoriu peste râul Crișul Repede, cu o deschidere de 17 metri.

Au început lucrările de instalare a unui pod metalic provizoriu pe Drumul Apusenilor, în localitatea Valea Drăganului

În acest context, pe perioada desfășurării lucrărilor de instalare, circulația rutieră pe acest drum județean este temporar restricționată, cu începere de joi, 20 August 2020, ora 12, pe o perioadă cuprinsă între cinci și șapte zile.

În vederea creșterii siguranței circulației, au fost luate toate măsurile necesare pentru ca lucrările să fie semnalizate corespunzător, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

Consiliul Județean Cluj recomandă participanților la trafic ca, pe toată perioada desfășurării lucrărilor și a închiderii temporare a circulației rutiere publice pe acest drum județean, să folosească următoarele rute alternative:

  • Drum forestier Drăgan – Poieni, pentru autovehiculele de până la 18 tone;
  • DC 131 Tranișu – Bologa, pentru autovehiculele de până la 7,5 tone;
  • Baraj Drăgan – Remeți – Munteni – Bulz, pentru autovehiculele de mare tonaj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *