În data de, 5 August 2020, specialiștii Consiliului Județean Cluj, alături de cei ai Companiei de Apă Someș S.A., au recepționat lucrările de alimentare cu apă potabilă a localităților Casele Micești și Sălicea.

Au fost recepționate lucrările de alimentare cu apă a localităților Casele Micești și Sălicea

Alin Tișe, președintele instituției: Mă bucur foarte mult că cetățenii celor două localități limitrofe municipiului Cluj-Napoca se vor bucura în curând de apă potabilă furnizată în sistem centralizat, cu toate beneficiile care decurg de aici: îmbunătățirea calității vieții, creșterea confortului și sporirea securității igienico-sanitare.

Principalele lucrări realizate pe perioada celor șase luni de execuție a contractului au vizat montarea a 86 de branșamente la imobile, edificarea unei conducte de aducțiune în lungime de 3,8 kilometri de la rezervoarele din Feleacu până în localitatea Casele Micești (comuna Feleacu), respectiv a unei rețele de distribuție a apei în lungime de 3,7 kilometri de la rezervorul din Sălicea (comuna Ciurila) până în localitatea Casele Micești.

Valoarea totală a contractului a fost de 1.300.204,17 lei fără TVA, fondurile fiind asigurate din Fondul IID (Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare), constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea finanțării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *