Ansamblul folcloric studențesc Mugurelul al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este, începând din această săptămână, membru al Consiliului Intenațional al Dansului din cadrul UNESCO.

Nominalizarea Ansamblului Mugurelul și a coordonatorului său artistic, profesorul coregraf Paul Remeș, a fost formulată recent de un membru al Consiliului ca urmare a contribuției la dezvoltarea și promovarea dansului.

Nominalizarea și noua calitate pe care o avem, aceea de membru al Consiliului Internațional al Dansului, reprezintă nu doar o recunoaștere a rezultatelor noastre de până acum, ci și o ușă deschisă spre internaționalizare, o șansă uriașă de a ne face cunoscuți, de a stabili parteneriate și de a promova intens dansul popular românesc în afara granițelor Românei, afirmă coordonatorul Ansamblului Mugurelul, profesorul coregraf Paul Remeș.

Consiliul Internațional al Dansului reprezintă oficial toate formele de dans din toate țările lumii și este o organizație neguvernamentală, fondată în anul 1973, în cadrul sediului general UESCO din Paris.

Consiliul reunește cele mai importante organizații internaționale, naționale și locale și selectează permanent persoane active din sfera dansului, cooperează cu guverne naționale și locale, organizații și instituții internaționale, iar membrii săi sunt federații, asociații, școli, companii și persoane din peste 170 de țări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *