În perioada 4-6 Aprilie 2019, începând cu ora 20:00, la BT Arena din Cluj-Napoca va concerta André Rieu.

André Rieu & Johann Strauss Orchestra

Concertele lui André Rieu sunt ca un foc de artificii al emoțiilor. Cu peste o sută de concerte pe an, André Rieu livrează publicului divertisment total cu melodii celebre, romantice, înțesate cu numeroase surprize, umor și soliști internaționali de primă clasă. Împreună cu cei 60 de muzicieni, membrii orchestrei sale Johann Strauss, cea mai mare orchestră privată din lume, carismaticul artist de origine olandeză susține turnee în întreaga lume de peste 30 de ani.

În septembrie, turneul mondial l-a purtat pe marele artist pe marile scene din Statele Unite și Canada, în luna octombrie în Argentina, în noiembrie în Australia, iar în luna decembrie va cuceri publicul din Marea Britanie.

Pentru a gestiona rutele de transport ale producției enorme între continente, au fost create 4 structuri fabuloase identice, care conțin patru seturi de costume, de instrumente și echipamente tehnice.

Peste 40 de milioane de CD-uri și DVD-uri vândute, de 30 de ori numărul unu în topurile internaționale și 500 de discuri de platină îl fac pe André Rieu un adevărat maestru al mulțimii, titrează cu extaz New York Times.

Videoclipurile publicate pe contul său de YouTube au atins până acum peste un miliard de vizionări și peste 3,7 milioane de fani îl urmăresc pe Regele Valsului pe Facebook.

În luna iulie a acestui an, André Rieu și-a susținut concertele fantastice anuale, în aer liber, în orașul său natal din Olanda, Maastricht. Pentru prima dată, timp de 13 seri, mai mult de 15.000 de fani din peste 80 de țări au luat parte la concertele sale extraordinare de la Vrijthof.

André Rieu este căsătorit de peste 40 de ani și locuiește, alături de soția sa Marjorie, într-un castel romantic construit în anul 1452 în orașul său natal Maastricht din Olanda. Cei doi au împreună doi fii și cinci nepoți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *