Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a prezentat stadiul la zi al programelor de lucrări de modernizare și reabilitare, respectiv de întreținere a drumurilor județene.

Astfel, în perioada iunie 2016 – noiembrie 2018, Consiliul Județean a executat lucrări de reabilitare și modernizare pe nu mai puțin de 420 kilometri de drumuri județene, ceea ce reprezintă circa 35% din lungimea totală a acestei categorii de drumuri din județ.

Așa după cum am mai precizat, drumurile județene au reprezentat prioritatea absolută a Consiliului Județean iar bilanțul lucrărilor vorbește de la sine. Vom continua acest program intensiv de reparare a drumurilor și în anul viitor, până când întreaga infrastructură rutieră va oferi cele mai bune condiții de siguranță și confort în trafic, a concluzionat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În ceea ce privește anul 2018, la finalul perioadei în care condițiile meteo au permis realizarea acestui tip de lucrări, bilanțul indică faptul că s-a acționat, atât prin reabilitare și modernizare cât și prin lucrări de întreținere, pe nu mai puțin de 55 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene. Având în vedere schimbarea paradigmei de la nivelul managementului administrației județene, care a prioritizat necesitatea realizării de asfaltări în dauna plombărilor, președintele Alin Tișe a precizat cu acest prilej și faptul că, în perioada analizată, au fost asfaltați 107,04 km în cadrul programului de întreţinere, respectiv 50,7 kilometri în baza proiectelor de investiții – reabilitare și modernizare. În procente, acest lucru înseamnă o creștere a numărului de kilometri asfaltați cu circa 22% comparativ cu anul precedent.

Se impune a fi menționat, totodată, faptul că valoarea totală a fondurilor alocate de Consiliul Județean Cluj în cursul anului 2018, doar pentru reabilitarea infrastructurii rutiere județene, a fost de 841.655.627,6 lei, cca. 183 de milioane de euro. Din acest total, aproape 75% (627.733.653 lei) au provenit din fonduri europene atrase de forul administrativ județean. Restul fondurilor au provenit, în marea lor majoritate, din alocările financiare realizate din bugetul Consiliului Județean dar și din împrumutul contractat în acest scop, respectiv din programele naționale destinate dezvoltării infrastructurii locale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *