Miercuri, 17 Octombrie 2018, începând cu ora 19:00, la Sala Auditorium Maximum din cadrul Universității Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca) va avea loc un spectacol de gală susținut de Corul bărbătesc al orașului Köln.

175 de ani de la înființarea corului bărbătesc din orașul înfrățit Köln

Corul bărbătesc al orașului înfrățit Köln, Germania, va oferi acest concert cu ocazia aniversării a 175 de ani de la înființare și a dorit, în mod expres, să marcheze acestă aniversare în municipiul nostru, cu care orașul este german este înfrățit din 1976, în anul Centenar al României.

Spectacolul va fi acompaniat de orchestra Operei Maghiare Cluj, condusă de dirijorul Bernhard Steiner. De asemenea în cadrul spectacolului vor evolua soliștii Stefan von Korch, tenor, și Lorena Puican, soprană, lucrările interpretate fiind atât de muzică clasică, cât și de inspirație folclorică și muzică kolsh – specifică regiunii Köln-ului.

O delegație oficială a orașului înfrățit Köln, condusă de Ralf Heinnen, unul dintre cei patru primari ai orașului Köln, va fi de asemenea prezentă la acest eveniment.

Acces gratuit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *